Status: In desfășurare
Locație: București
Echipă: arh. Cristina Caradim, arh. Radu Caradim, arh. Maria Sfiazof, arh. Andreea Istrate, arh. Emanuel Budăieș
Această vilă modernă se remarcă printr-un design minimalist și sofisticat. Geometria clară din volume cubice conferă locuinței un aspect contemporan. Proiectată cu scopul de a maximiza funcționalitatea și confortul, vila se integrează armonios în peisajul natural. Golurile de ferestre generoase permit pătrunderea eficientă a luminii în interior și creează o conexiune puternică între cele două medii.
Desfășurarea piscinei de mari dimensiuni amplifică sentimentul de continuitate și dialog. Dispunerea camerelor, împreună cu golul aflat deasupra livingului, sunt gândite pentru a oferi o experiență confortabilă și luxoasă, fiecare detaliu fiind atent stabilit pentru a sprijini această viziune.
Materialele utilizate au fost alese pentru durabilitatea și estetica lor: lemn, beton, sticlă, metal. Tonurile neutre, alb, gri și negru, îmbinate cu accentele de lemn natural, creează un contrast plăcut, echilibrat.