Fie că vorbim despre domeniul nostru, fie despre oricare altul, oamenii au mereu tendința de a apela la un specialist atunci când au identificat o problemă și s-au blocat într-un anumit punct. De multe ori ni se întâmplă să întâlnim persoane care apelează la o echipă specializată “în ultimul moment”, atunci când șantierul este deschis și își dau seama că nu știu cum să gestioneze lucrurile.
Cei mai precauți clienți (puțini la număr) ne sună “din timp” cu mesajul ca au nevoie de ajutorul unui arhitect, deoarece vor să se mute în locuința nouă până la data de… de cele mai multe ori însemnând în câteva săptămâni. Sigur, de la caz la caz, sunt tot felul de situații care induc această urgență, însă trebuie precizat faptul că acest proiect este de fapt spațiul în care vă veți petrece ani buni din viață și că are nevoie de o atenție aparte.
Mai jos vom descrie cât durează aceste etape, pentru a beneficia de un proiect complet, profesional, cu rezultate pe măsura așteptărilor.
Ca orice proces de creație, și proiectul de design interior are mai multe faze, prima fiind cea de măsurare completă a spațiului și de o primă discuție cu beneficiarul, pentru a putea trasa liniile generale ale designului. Următoarea etapă este cea de concept, fiind poate cea mai importantă și, evident, timpul alocat trebuie să fie suficient pentru a putea schița stilul de design, schemele funcționale necesare utilizării la maxim a spațiului disponibil.
Următorul pas este acela de modelare 3d, alegerea texturilor, obiectelor potrivite, consultarea furnizorilor pentru finisaje, etc. După ce am găsit corespondentul “real” al elementelor imaginate de noi, putem să trecem la imaginile 3d generate de computer. Per total, această primă etapă durează în medie 3-5 zile pentru o cameră. O singură imagine 3d durează 1-6 ore de procesare. De ce spun că este cea mai importantă etapă? Pentru că aici putem să adaptam designul, astfel încât să fie perfect, deoarece pe șantier este mult mai dificil de modificat.
Toate acestea stau la baza etapei tehnice care le succede. Abia după ce beneficiarul va fi de acord cu designul propus, se poate trece mai departe la detaliile tehnice, planurile de instalații electrice, sanitare, liste de cumpărături, detalii de mobilier, ș.a.m.d. Partea de detaliere se face pentru tot proiectul abia după finalizarea primei etape, aceea de randări și durează 1-2 săptămâni.
Ulterior, se poate începe efectiv șantierul, se pot da comenzile pentru finisaje, etc. De obicei, șantierele durează minim 3 săptămâni, în funcție de complexitatea proiectului și de profesionalismul echipei de constructori, ajungând și la 3-4 luni. De asemenea, mobilierul pe comandă durează între 4-8 săptămâni și poate fi comandat doar după ce sunt finalizate lucrările de gips-carton, pentru ca producătorul să poată lua măsurile la finit. Să spunem că se va putea suprapune cu șantierul, însă este posibil să prelungească perioada de implementare a designului.
În final, perioada de realizare a unui proiect de design interior, de la discuțiile preliminare arhitect-client, până la a fi complet, poate varia între 3-8 luni de zile, în funcție de amploarea acestuia. Ideal pentru calitatea proiectului este să apelați la un arhitect încă din faza “la roșu”, când nu sunt trase încă traseele electrice și să vă luați suficient timp pentru implementare, de minim 3 luni, pentru a avea cu adevărat locul pe care îl visați.